Desi ai mei stateau in Bucuresti, mama mea a ales sa ne nastem ACASA, aproape de Lupsa (Lupşa de Jos este o localitate în judeţul Mehedinţi, Muntenia, România).
"Motru este un municipiu din judeţul Gorj, Oltenia, România.
Originea cuvântului Motru este geto-dacică, Mutru sau Mutria, dupa istoricul Giurescu, însemnând apă limpede, curată.
În perioada romană găsim „Ad Mutriam” ce se afla în localitatea Cătunele, pe Valea Motrului.
Primă atestare în hrisoavele de la Tismana din 1385 şi 1444 sub denumirea Ploştina.
După anul 1450 Ploştina a aparţinut judeţului Mehedinţi până în anul 1948, când România a fost împărţită în regiuni şi raioane, Ploştina aparţinând raionului Baia de Aramă până la 1 ianuarie 1964, iar dupa aceea a aparţinut de raionul Strehaia. Minerii au descoperit un tezaur roman la Leurda, în anul 1964, monezi datând în jurul anilor 196 – 251 e.n. (monede din secolul al II-lea şi al III-lea e.n. în timpul împăratului roman Septimius Sever). În perioada medievală şi chiar mult după, Roşiuţa şi Lupoiţa erau sate de moşneni. Din documentele vremii, aflăm că Tudor Vladimirescu a luat în arendă pe 3 ani moşia Ploştina de la mănăstirea Tismana. În timpul Revoluţiei de la 1821, locuitorii ei au fost printre primii participanţi, mulţi dintre ei înrolându-se ca panduri. În fruntea lor era căpitanul de panduri Marius Pârv, haiduc ce a ajuns în oastea lui Tudor Vladimirescu. La 24 mai 1966, prin decret al Consiliului de Stat, în zona din lunca Motrului, aparţinând fostei comune Ploştina a fost organizat viitorul oraş Motru. Începând cu 1 septembrie 1968 localitatea Ploştina şi satele Dealul Pomilor, Leurda, Însurăţei, Horăşti, Roşiuţa, Râpa şi Lupoiţa au intrat în componenţa oraşului Motru, odata cu deschiderea zonei miniere. Rezervele de lignit din Valea Motrului au fost exploatate din 1960, prin deschiderea minelor: Horăşti, Leurda, Ploştina, apoi prin apariţia Minei Roşiuta şi Motru – Vest, iar în 1976, lucrările de deschidere a Carierei Lupoaia. "
In curtea noastra creste de ani multi un par. Cu fructe mari si zemoase, pere uriase. Via noastra este destul de intinsa, bine ingrijita. Din strugurii viei se face cel mai bun vin pe care l-am baut vreodata. Vinul nostru are aroma de ananas, este bun rece vara si fiert cu arome iarna.
Cu siguranta nebunia mea vis-a-vis de muzica din zona asta se trage datorita bunicilor. Sa spunem ca ma trag dintr-o combinatie ciudata de neamuri.
Partea maica-mi : bunicul, tataia Misu a fost Dascal bisericesc (cantaret bisericesc) si : sobar, tamplar, dulgher. Bunica a fost o femeie atat de frumoasa incat bunicul a considerat ca e mai bine sa fie casnica. Si cand spunem CASNICA stim ca nu a lucrat nici o zi la CAP, cum era pe vremea aceea. Bunica are doi copii, o fata si un fiu. Pe mama si pe unchiul meu. Tatal bunicii a fost la randul lui cantarel bisericesc. Deci pe partea de mama stim ca de undeva mi se trage cu religia, muzica si altele bune.
Partea tatalui: taica Georgica - cum zice si headerul: om simplu, sergent in Razboi (al doilea). Taica s-a nascut la 23 august 1923. Dupa razboi (sau inainte??) a mers ucenic la un lautar batran, de peste deal. De la acel lautar a "furat" maestria. Cantatul la vioara nu se prea preda intre dealurile din Oltenia. Il tin minte pe taica perfect. Tin minte cutia verde inchis in care statea vioara. Nu aveam voie sa umblam cu vioara...asta nu ne-a impiedicat nicodata sa ne urcam pe masa, si de pe masa pe sifonier. Deschideam cutia si atingeam cu degetele noastre mici si neastamparate coardele, scoteam arcushul si il dadeam cu sacaz asa cum credeam noi ca se da. Apoi o scartaiam putin si ne hahaiam. Cred ca ne fascina vioara lui taica. O asezam sub barbie, asa - cum il vedeam pe taica ca si-o aseza. Si incepea scartaiala. Nu cred ca ne-au prins cu vioara in mana vreodata.. Mi-l aduc aminte pe taica imbatranit, inalt si slab. La nedeile de Sf. Ilie, la Lupsa de Sus. La nasa-mea in curte, langa parul de Sf. Ilie - care face pere mici si dulci din care s-ar putea face o tuica asa de buna!! Taica isi iubea nepotii mult. Se juca cu noi, si noi il chinuiam. Il strigam Sergiu prin curte si el ne iubea si ne lasa sa facem ce vrem. Dansam si cantam, sarbe si hore. Avea "frai-miu" (unchiul meu din partea tatalui) un vechi si rablagit pick-up. Si multe viniluri. Numai muzica olteneasca. Se incingeau niste sarbe de sarea colbul pana la coltul casei de la atata joc. Ca si acum de altfel.. La Lupsa se joaca hore. Dansuri noi si vechi..Hore care se intind pana la vale..
Cu toate scolile si cartile citite si muzicile ascultate, ACOLO eu ma simt dureros de bine. Am spus dureros pentru ca ACOLO ma doare cel mai tare trecerea timpului peste noi. Casa mi-a ramas mica, ajung la toate rafturile din camara cu bunatati, stiu toate cotloanele si secretele de pe soba si de langa soba, masa cu sertare secrete a fost inlocuita si a disparul si zaharul candel. Si tataie si taica au disparut iar frumoasele mele bunici au parul alb. Alb si lung. Nepotii lor sunt mari si la casele lor, au copii toti. Doar eu copilaresc inca. Doar eu ii vad cu ochii de acum 20 de ani, ii caut..Inca ma uit pe sifonier la muica dupa vioara.
Casa mea este acolo unde eu ma SIMT bine. Pe langa toate lumile vazute, toate orasele cu toate luminile si minunile lor, acolo - ACASA - ma simt bine. O zi, doua. Poate o saptamana. Cam cat mi-ar lua sa nu ma trezesc din vis? De cat timp as avea nevoie sa nu le simt lipsa celor care nu mai sunt in curte?
"vine taica vine
di la vale
cu parul lung negru pe spinare
vine taica vine
di la vale
cu parul lung negru pe spinare
si cu mersu frumos leganat
cel mai mandru puisor din sat
si cu mersu frumos leganat
cel mai mandru puisor din sat"
june 2007
